Echipa de handbal masculin HSV Hamburg, la care joacă și Alexandru Șimicu, a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, de Rhein-Neckar Löwen, pe stadionul de fotbal din Frankfurt, la meci asistând peste 44.000 de spectatori, fiind stabilit un nou record mondial de asistență.
Vicecampioana Germaniei Rhein-Neckar Löwen s-a impus în fața celor de la HSV Hamburg cu scorul de 28-26 (17-8), meciul fiind unul special, organizat de Ziua handbalului german, pe stadionul de fotbal din Frankfurt, Commerzbank Arena, în prezența a 44.189 de spectatori, nou record mondial, potrivit organizatorilor.
Anterior, recordul mondial stabilit la un meci de handbal a fost în campionatul danez, de 36.651 spectatori.
Alexandru Șimicu, transferat în această vară la HSV Hamburg, a intrat pe teren pentru câteva minute, dar nu a reușit să marcheze, având o singură aruncare în acel interval, în care s-a și accidentat.
La finalul partidei, antrenorul celor de la HSV Hamburg, Christian Gaudin, care a antrenat în acest an și naționala masculină a României, a declarat: „Felicitări pentru recordul mondial al spectatorilor și victoria celor de la Rhein-Neckar Löwen. Astăzi am văzut că mai avem mult de muncit. Avem o echipă bună, știu asta și am speranțe pentru viitoarele meciuri”.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER